Secretarul general al Consiliului Mondial al Bisericilor, pastorul Olav Fykse Tveit s-a întâlnit cu Papa Benedict al-XVI-lea la Vatican pentru a discuta despre unificarea bisericilor și despre situația creștinilor din Orientul Mijlociu. Papa Benedict a sugerat ca Biblia să fie centrul discuțiilor teologice și a meditațiilor, acesta fiind un mod de întărire în mod vizibil a unității creștine, potrivit lui Tveit. Pentru Tveit întâlnirea cu Papa a fost o premieră de când a devenit secretar general al Consiliului Mondial al Bisericilor în ianuarie dar a fost a doua oară când liderul ecumenic a vizitat Vaticanul anul acesta. ”Am avut o conversație foarte deschisă și prietenească”, a spus Tveit. ”El a nuanțat într-un mod subtil dar puternic importanța Consiliului Mondial al Bisericilor, munca și misiunea la care am fost chemat să o îndeplinesc ca secretar general.”

Papa Benedict, dar și teologul și arhiepiscopul Joseph Ratzinger au fost parte a Comisiei de Credință și Ordine a Consiliului Mondial al Bisericilor (C.M.B.) în anii ’70.

Tveit a spus că Benedict și-a arătat interesul pentru lucrarea C.M.B. privind problemele teologice și despre modalitățile de întărire a unității bisericilor într-un mod vizibil.

Biserica romano-catolico, biserică ce reprezintă mai mult de un miliard de oameni participă la câteva activități ale C.M.B., inclusiv Comisia pentru Credință și Ordine, Comisia pentru Misiune Mondială și Evanghelizare și în comisia mixtă a C.M.B. și a bisericii romano-catolice. Reprezentanții catolici de asemenea furnizează informații pentru planificarea celei de-a zecea adunări a C.M.B. în Busan, Coreea de Sud în 2013.

În afară de unitatea bisericilor, Tveit și Papa Benedic au discutat de asemenea modalități de susținere a creștinătății în Orientul Mijlociu, în special în Irak unde minoritatea de creștini suferă tot mai multe atacuri violente. De asemenea, cei doi au discutat despre cum pot fi bisericile un martor unit în privința conflictului palestiniano-israelian. Cei doi au convenit că trebuie să existe încredere și să se continue dialogul între grupările aflate în conflict.

”Am menționat importanța deosebită a bisericii romano-catolice acolo și de asemenea cum este ea singura voce ecumenică din Ierusalim,” a amintit secretarul general al C.M.B.

C.M.B. are 349 de biserici membre care reprezintă împreună mai mult de 550 de milioane de creștini în întreaga lume. Dintre membrii C.M.B. fac parte biserica ortodoxă, anglicană, protestantă, unele biserici penticostale și evanghelice. Vizita lui Tveit la Roma se va încheia duminică.

Bogdan M. Epure

Sursa: http://www.christiantoday.com