Problemele apărute în cadrul relaţiilor de cuplu reprezintă factori stresanţi de importanţă majoră, care conduc la tulburări psihopatologice cum ar fi depresia şi anxietatea. Conflictele dintre parteneri au de regulă un caracter cronic şi reprezintă modele repetitive de interacţiuni negative cum ar fi solicitare retragere sau evitare reciprocă. La multe cupluri se constată o escaladare a conflictelor care alterează funcţionarea normală a partenerilor şi care conduc la crize ce ameninţă echilibru psihic a membrilor cuplului şi stabilitatea relaţiei. Din nefericire, majoritatea cuplurilor nu recurg la ajutor calificat decât atunci când situaţia de criză a atins punctul culminant.

 

Prezenţa unor factori stresanţi poate exercita o presiune asupra membrilor familiei, forţându-i să realizeze schimbări majore în relaţiile dintre ei, schimbări de obiective, roluri şi modele de interacţiune. Terapeutul care lucrează cu un cuplu identifică impactul stresului atât la nivel individual, cât şi interacţional. Agenţii stresanţi prezintă o serie de particularităţi, cum ar fi :

  • sunt intrinseci relaţiei de cuplu ( trăsăturile de personalitate ale unuia dintre parteneri, probleme legate de abuzul de substanţe, violenţa domestică, modele disfuncţionale de interacţiune cum ar fi cicăleala reciprocă etc. ) sau externi ( focul sau inundaţiile au distrus gospodăria familiei );

  • caracterul brusc;

  • caracterul neaşteptat sau, dimpotrivă, aşteptat;

  • nivelul de ambiguitate în legătură cu consecinţele posibile;

  • gradul de severitate al stresului;

  • durata;

  • măsura în care membrii familiei sunt decişi să se expună stresului ( ex. decizia în legătură cu emigrarea );

  • câţi membri ai familiei sunt direct afectaţi.

Unii stresori au un conţinut puternic negativ ( decesul unuia dintre parteneri ), în timp ce alţii au încărcătură pozitivă ( mutarea în alt oraş pentru un serviciu mai bun ), în ambele situaţii fiind însă necesară adaptarea membrilor familiei. O serie de factori stresanţi au un caracter previzibil ca în cazul căsătoriei, naşterii copiilor, modificări în plan profesional, pensionării, plecării copiilor.

Chiar şi în cazul etapelor normale de tranziţie pe care le parcurge familia, factorii stresanţi poartă amprenta culturii, rasei, categoriei sociale, orientării sexuale, asumării sex-rolurilor, prezenţei sau absenţei copiilor.

Sursele de stres reprezintă şi modificări în relaţia intimă, care poate evolua de la dragoste înflăcărată la afecţiune prietenească sau la ostilitate. Alţi factori stresanţi au un caracter imprevizibil şi chiar catastrofal: separarea, divorţul, şomajul sau decesul unuia dintre parteneri. Aceşti factori pot acţiona brusc, inducând partenerilor şi familiei un profund sentiment de neajutorare care poate declanşa criza.

Agenţii stresanţi perturbă echilibru familiei pentru că destructurează rutinele zilnice şi îi pun în faţă obstacole care trebuie depăşite. Cu toate acestea, stresorii nu au doar efecte negative, o familie sau un cuplu normal putând să evolueze datorită eforturilor de a depăşi anumite obstacole.

O familie armonioasă trebuie să păstreze un anumit echilibru între stabilitate şi evoluţie. Obiectivul intervenţiei terapeutice în situaţie de criză nu constă în minimalizarea acţiunii factorilor stresanţi, ci în învăţarea indivizilor, cuplurilor sau familiilor să facă faţă eficient evenimentelor pozitive sau negative ale existenţei.

 

Capacitatea cuplului sau a familiei de a face faţă evenimentelor stresante depinde in mare măsură de resursele pe care le deţin ca indivizi sau ca grup.

Există trei categorii de resurse de care depinde capacitatea de a face faţă stresului.

  1. Resursele personale ale fiecărui individ în parte.

  2. Resursele cuplului sau sistemului familial.

  3. Resurse care ţin de mediul înconjurător ( exterioare familiei sau cuplului )

a) În cadrul resurselor personale sunt incluse starea sănătăţii, inteligenţa, nivelul educaţional, abilităţile de rezolvare de probleme, profesia, nivelul financiar şi unele caracteristici psihologice cum ar fi stima de sine sau încrederea în forţele proprii.

Maniera de a face faţă stresului nu depinde numai de resursele în sine, ci şi de maniera de a le utiliza. Astfel că unele studii au evidenţiat faptul că stilul evitant ( negare, distragere ) produce o uşurare pe termen scurt şi o adaptare deficitară pe termen lung, comparativ cu strategiile orientate pe utilizarea resurselor în vederea rezolvării problemelor.

b) Resursele cuplului includ capacitatea de colaborare în soluţionarea problemelor, coeziunea relaţiei, sprijinul reciproc, abilităţile de comunicare eficientă şi flexibilitatea în ceia ce priveşte schimbarea rolurilor şi modificarea modalităţilor de interacţiune în scopul adaptării. Cuplurile în care partenerii se sprijină reciproc ( emoţional, informaţional, prin ajutor direct în rezolvarea de probleme ) se caracterizează printr-o mai mare satisfacţie de pe urma relaţiei şi au o stare psihofizică mai bună.

O resursă importantă în lupta cu stresul o reprezintă forţa şi coeziunea familiei, resursă ce permite un control sporit asupra evenimentelor de viaţă. Mai mult, cuplurile pot utiliza resurse de natură relaţională atât pentru a se confrunta în mod direct cu stresul, cât şi pentru a identifica şi accesa resurse din mediul înconjurător.

  1. Resursele externe pot deriva din interacţiunile cu prietenii, rude, vecini, servicii sociale, centre de sănătate, şcoli şi biserică. Pentru cuplurile creştine biserica constituie o resursă foarte importantă.

Un cuplu se poate afla în situaţii de risc nu numai în absenţa resurselor de a face faţă situaţiei, ci şi din cauza unor factori de vulnerabilitate. La nivel individual, membrii unui cuplu pot prezenta simptome ale unei tulburări posttraumatice de stres datorate unor traume trecute, depresie, anxietate, tulburării în sfera personalităţii sau pur şi simplu o hiperactivitate emoţională. La nivel de cuplu, factorii de vulnerabilitate pot fi tendinţa de a escalada conflicte sau evitarea reciprocă. Familiile care evaluează agentul stresant ca pe o provocare, ca pe un obstacol ce trebuie depăşit prin intermediul unor eforturi, au strategii mai eficiente de adaptare comparativ cu cele care consideră stresorii ca evenimente incontrolabile ce trebuie acceptate ca o fatalitate.