Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane a hotărât ca în Biserică duminica să fie prima zi din săptămână, din punct de vede liturgic fiind cea mai importantă zi, cea în care a Înviat Hristos. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Pr. Constantin Stoica a declarat: “”Pentru noi creştinii, duminica este cea mai importantă zi a săptămânii, ziua întâi după cum spun toţi cei patru Evanglelişti, întrucât Mântuitorul a înviat duminica. Pe de altă parte, decizia a fost luată de Sfântul Sinod în iulie 2010 la propunerea unor ierarhi ai BOR care au semnalat faptul că în multe eparhii din ţară, respectiv Timişoara, Arad, Caransebeş, dar şi din străinătate, cum ar fi Patriarhia ecumenică, duminica figurează deja în calendar ca prima zi a săptămânii. Este de fapt o uniformizare a acestui calendar. Mai mult, în Biserică, calendarul este un instrument de lucru permanent pentru preoţi şi credincioşii practicanţi. Totodată, este de fapt o revenire la tradiţie, în calendar figurând duminica prima zi a săptămânii în anii 1912, 1916, 1946, 1957, inclusiv din 1999 la Timişoara”. De asemenea, Pr. Constantin Stoica a citat câte un capitol din cei patru evanghelişti Matei, Marcu, Luca şi Ioan, care vorbesc despre duminică – ziua întâi a săptămânii. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a ţinut să precizeze faptul că decizia Sinodului nu afectează cu nimic calendarul în care luni este prima zi a săptămânii, ci reprezintă doar dorinţa ierarhilor de a avea un calendar comun în toate eparhiile Bisericilor ortodoxe surori.