Când mi se spunea că trebuie să merg în Albania cu cei 8 colegi de la Colegiul Biblic Est European, îmi venea în minte doar ţara razboinică, ţara în care oamenii trăiesc numai cu arme lângă ei pentru a fi gata oricand de atac. Mă consolam cu ideea că oricum sunt copilul lui Dumnezeu şi asta cere sacrificiu, nu numai timpul meu, ci şi viaţa mea. Perioada de 16 – 25 iulie 2010 am petrecut-o pe meleagurile Albaniei. Republica cu o populaţie de peste 3,5 milioane de oameni.  Ţara te întâmpină cu zeci de buncăre aşezate pe dealuri, ascunse în locuri unde nu te aştepţi. Femeia nu are valoare în aceasta ţara. De exemplu, cand am trecut prin vama, am constatat că fetele cu care am venit nu aveau pusă ştampila de intrare pe paşaport. Unul dintre colegi a mers la functionarul de la vama pentru a întreba care este motivul pentru care nu au fost ştampilate pasapoartele. Răspunsul a fost prompt si sigur: ” femeile în aceată ţară nu sunt considerate fiinţe umane!”.  În ciuda acestui incident şi aceea ce am întampinat de-a lungul calatoriei spre satul în care trebuia să locuim în această perioada, am crezut că Domnezeu totuşi are viaţa mea în mâna Lui. Pinet este satul în care doi misionari români au deschis un centru crestin neoprotestant. În prezent activeaza ca misionari o familie din capitala ţării. În incinta acestui centru am putut desfăşura activitatea misionară cu copii, lectiuni biblice şi activităţi practice; iar cu femeile din sat am avut întâlniri cu discuţii libere pe diferite teme. Spre surprinderea mea şi a celorlalţi colegi, oamenii erau mai sociabili si mai deschisi comparativ cu descrierea primita. Slujirea noastră nu s-a limitat numai in acest centru creştin, ci am avut oportunitatea de a renova şcoala din sat şi pe lângă aceasta am ajutat oamenii la sapat, semanat şi plivit. Aceste activitaţi m-au determinat să conştientizez că a chema pe cineva la Dumnezeu nu trebuie să-ţi folosesti numai gura ci şi mâinile, să depui nu numai efort psihic, ci şi fizic. Să poţi ridica de jos omul oropsit şi fără speranţă muncind “cot la cot” cu el. A merge în misiune înseamna a dărui, nu numai din timpul tău, ci şi trupul chiar întreaga-ţi fiinţă. Să renunţi la tine şi la ceea ce ai pentru a fi gata oricând să-ti sufleci mânecile, oricand gata de a deschide gura pentru a spune cuvinte înţelepte si pline de har, pentru a schimba, nu omul, ci destinul omului.

Claudia Miron – Student an III- Teologie – C.B.E.E.