Duminica, 09 ianuarie 2011, in comuna Hinova din judetul Mehedinti a izbucnit un incendiu la o biserica baptista, existand riscul ca focul sa se propage la alte doua case invecinate. Lăcaşul de cult era amenajat la etajul unei clădiri. Desi au intervenit 2 autospeciale cu apă şi spumă şi zece pompieri, in incendiu au ars pardoseala, 80 scaune, o bibliotecă, o orgă muzicală, două boxe audio, un calculator şi trei aparate de aer condiţionat. Potrivit pompierilor, cauza probabilă a incendiului a fost scurtcircuitul electric produs la aparate electrocasnice lăsate sub tensiune.