Biserica Ortodoxă Bulgară a reacţionat puternic împotriva intenţiei autorităţilor oraşului Sozopol, de a ridica o statuie a zeului antic grec Apollo. Municipalitatea din Sozopol a decis să reconstruiască o statuie înaltă de 13 metri, a lui Apollo, care a existat în antichitate, la intrarea în portul Sozopol. Episcopia Sliven, însă, din care face parte Sozopolul, a protestat viguros, declarând ca iniţiativa vizează restabilirea cultului unui zeu păgân. Episcopul de Sliven, Ioanichie, consideră că statuia lui Apollo este un proiect anti-creştin, care va “provoca daune spirituale şi morale ireparabile Sozopolului şi cetăţenilor săi”. Ioanichie îi invită pe creştinii locali să ia atitudine împotriva proiectului. Într-o declaraţie mass-media, Episcopia de Sliven afirma că Sozopolul a fost un centru creştin de 2000 de ani, şi că populaţia nu are nimic de-a face cu păgâna Grecie antică – Apollonia Pontica. “Este inacceptabil pentru ortodocşii Bulgariei, care au adoptat creştinismul cu mai mult de 1140 de ani în urmă, să restabilească acest cult al idolilor păgâni. Declaraţia primarului Reizi, conform căreia statuia lui Apollo din Sozopol va arăta ca cea din Rio de Janeiro sau Barcelona este neîntemeiată, deoarece aceste oraşe sunt caracterizate printr-o statuie a lui Isus Hristos, şi nu a unui zeu păgân”, susţine Episcopul Ioanichie.

Sursa: Lacasuri Ortodoxe